Personajele AI sunt prea frumoase, iar standardele mele au crescut
AI-ul sfâșie standardele frumuseții.
Pe vremea când nici măcar nu exista televizor, băiatul din sat era cel mai frumos, iar noi eram fericiți cu soțul și cu familia.
Dar într-o zi a intrat media și ne-am întâlnit cu idolii și actorii cu cele mai frumoase chipuri din lume.
De îndată ce întorci capul, lângă tine nu stă un soț, ci o caracatiță. Iar bătrânii zbârciți sunt tot mai dați la o parte.
Acum au apărut chiar și roboți de companie care seamănă cu oamenii. Pot fi făcuți cu chipul pe care îl vreau și cu personalitatea pe care o vreau.
Pisicile și câinii i-au înlocuit deja pe copii, iar acum poate îi vor înlocui și pe parteneri.
AI-ul sfâșie standardele empatiei
AI-ul e atât de amabil încât oamenii ajung să fie comparați cu el. Așteptările și media au crescut prea mult. Acum chiar și iubitul pare lipsit de empatie.
Oamenii sunt dați la o parte de un AI cu o personalitate perfectă. Chiar și cei mai deștepți programatori pierd teren pe linia frontului, ca să nu mai vorbim de restul oamenilor.
AI-ul sfâșie standardele dopaminei.
AI-ul ne împlinește visele în lumea virtuală.
NPC-urile se joacă cu mine, iar în lumea aceea pot fi ca un rege.
Acasă comandăm mâncare cu livrare, munca de acasă crește, luăm vitamina D în locul soarelui și facem sport în casă.
Începe epoca în care suferința devine conținut.
AI-ul ridică dopamina până la limita cea mai înaltă. Dar după adaptarea hedonică, ne vom obișnui din nou.
De aceea, ca să simțim fericirea, vrând-nevrând va trebui să trecem prin alte greutăți.
Poate că hobby-urile viitorului vor fi să-ți fierbi singur tăiețeii instant, să încerci să conduci singur mașina, să urci pe scări și să încerci să postești.