Mai bine decât să fii abandonat în munți e să devii zeu al strămoșilor și să primești ofrande
Regelui mort îi este mai avantajos să devină zeu
Cu mai bine de trei mii de ani în urmă, oamenii dinastiei Shang din China credeau că regele mort urcă la cer și devine o ființă divină. Strămoșii morți aveau puterea de a guverna vremea, de a hotărî victoria sau înfrângerea în război și de a da urmașilor binecuvântări sau pedepse.
Într-o asemenea lume, regele nu era o ființă care se termina odată cu moartea. Pentru că și după moarte devenea un zeu care își supraveghea urmașii și le trimitea noroc sau nenoroc, avea o greutate pe care cei vii nu o puteau trata la întâmplare. Adică nu era o poziție de care să te poți debarasa ușor doar pentru că a îmbătrânit.
Această idee s-a răspândit în toată Asia de Est când confucianismul a sistematizat pietatea filială și ceremoniile pentru strămoși într-o singură datorie. La rădăcina obiceiului nostru de azi de a pregăti masa și de a ne pleca la fiecare sărbătoare se întinde o vreme foarte străveche, în care regele mort devenea zeu.
Și părinților morți le este mai avantajos să devină zei
Când omul îmbătrânește, are două drumuri.
Unul este drumul abandonării în munți. Drumul în care ești dus cu jigeh (coșul de purtat în spate) în munții adânci pentru că nu mai ești de folos, nu-ți mai câștigi pâinea, ai devenit o povară. Aproape că nu există dovezi sigure că goryeojang (abandonarea bătrânilor în munți) a fost practicat ca instituție, dar imaginea lui e adânc întipărită în subconștientul colectiv al coreenilor. Chiar dacă nu, cu adevărat înfricoșător este să mai respiri, dar să nu aibă nimeni grijă de tine.
Celălalt este drumul de a deveni un zeu al strămoșilor care dă binecuvântări chiar și după moarte. Drumul în care urmașii pregătesc masa, se pleacă și întăresc: „El este rădăcina noastră.” Trupul nu mai e, dar locul lui este. Suflarea s-a întrerupt, dar amintirea trăiește. Aceasta este ceremonia pentru strămoși. Să nu fii uitat nici după moarte.
Din perspectiva părinților, care se tem să nu fie abandonați la bătrânețe, ceremoniile pentru strămoși nu trebuie desființate.
Dorința de a fi ținut minte
Omul are o frică de a fi complet uitat la fel de mare ca frica de moartea însăși. Ceremonia pentru strămoși este un fel de ritual al amintirii. Nu că relația se termină odată cu moartea, ci vrea să i se confirme: „Eu rămân membru al acestei familii.”
„Timpul pe care l-ai trăit are sens pentru noi.” Nu e nevoie de bani sau de mâncare, ci de recunoașterea faptului că viața mea a fost prețioasă pentru cineva.
Confucianismul are o față religioasă
Dacă confucianismul ar fi adus doar obiceiuri, ar fi rămas doar o gândire. Dar pentru că a moștenit și inima care îi cinstește pe strămoși ca zei, confucianismul își întinde și acum umbra deasă a unei religii.
- Cultura „dictaturii, a amestecului și a abuzului”, formată de confucianism
- De ce ceremoniile de cinstire a strămoșilor au rămas doar în Asia?