De ce nu au evoluat ca să devină mari, ca dinozaurii?
1) Numărul uimitor de microbi și viteza schimbării generațiilor lor
Lipsa schimbării de mărime în raport cu numărul astronomic de încercări de mutație
De ce nu mai apar acum creaturi ca dinozaurii? Ca să găsim răspunsul, trebuie să ne uităm nu la animalele uriașe, ci la cele mai mici. Bacteriile. Virusurile. Planctonul. Ce înseamnă numărul lor: numărul bacteriilor de pe Pământ este estimat la 10 la puterea 30. Numărul stelelor din universul observabil este 10 la puterea 24. Bacteriile sunt de un milion de ori mai multe decât stelele. Virusurile sunt și mai multe. Se divid și mută în fiecare clipă. O bacterie trece prin zeci de generații într-o zi. În timp ce omul trăiește o generație, bacteriile evoluează zeci de mii de generații. Atunci, a apărut printre ele măcar una care să fi devenit puțin mai mare?
2) Critica teoriilor limitărilor de mediu și fizice
Contradicțiile complicate din spatele scuzelor curentului academic principal despre prelungirea timpului și optimizare
•Despre „nu cresc pentru că starea mică e optimă”:
atunci și în vremurile străvechi a fi mic era avantajos; de ce au crescut atunci?
•Despre „nu pot crește pentru că explodează costul energetic”:
și în vremurile străvechi costul energetic exploda la fel. De ce a putut fi depășit atunci?
•Despre „mărimea medie e periculoasă din cauza prădătorilor”:
medii fără dușmani naturali pentru bacterii există peste tot pe Pământ. Adâncurile mării, solul, polii, izvoarele termale. De ce nici acolo n-a apărut niciuna?
•Despre „mai multe condiții trebuie îndeplinite deodată”:
indivizi mai numeroși decât stelele din univers mută zeci de mii de generații în fiecare zi, timp de sute de milioane de ani. Și printre ei nici măcar o dată condițiile n-au fost îndeplinite?
•Despre „pentru că mutația nu se poate fixa”:
aceasta nu e o explicație. Întrebarea este de ce atunci s-a putut fixa și acum nu.
•Despre „trecutul pare comprimat, deci e o iluzie”:
sute de milioane de ani nu pot fi explicate ca iluzie. Planctonul exista în vremurile străvechi și există și acum. În tot acest timp, niciunul nu a crescut.
3) Limitele tiparului explicativ al evoluției și eroarea ei logică
Fixarea speciilor la stadiul microbian și lipsa de temei a ipotezei saltului macro
Toate răspunsurile teoriei evoluției au același tipar. „Acum condițiile sunt altele.” Dar nu poate explica de ce sunt altele. În fața unui număr de încercări mai mare decât stelele din univers, „pentru că condițiile nu se potrivesc” nu este o teorie. Doar repetă rezultatul. Așa e evoluția. Se spune că ciocul cintezei s-a schimbat și că maimuța a devenit om. Dar microbii au rămas tot microbi timp de miliarde de ani. Nici măcar ființa-cheie despre care se spune că e strămoșul peștilor nu se știe ce este.
Concluzie: mutații într-o ceașcă de ceai și un ecosistem înghețat
Esența stagnării formei și linia de demarcație care face neputincios numărul astronomic de încercări
Bacteriile se învârt furibund într-o ceașcă de ceai de sute de milioane de ani. Dar nu ies niciodată din ceașcă. Au trecut 66 de milioane de ani de când au dispărut dinozaurii. În acest timp, bacteriile au încercat să evolueze de un număr astronomic de ori. Dar nu au apărut pești mari sau dinozauri. Așa că nu e nimic de mâncat. Bacteriile mai numeroase decât stelele din univers, timp de sute de milioane de ani, nu au ieșit nici măcar o dată din ceașca de ceai. Motivul încă nu poate fi explicat de teoria evoluției.
- Trilioanele de plancton care refuză să evolueze
- Planctonul a apărut abia mai târziu
- Teoria evoluției, care schimbă chiar și ziua de naștere a animalelor prin ceasul molecular
- Evoluționiștii care au manipulat chiar și ziua de naștere a Evei
- În sfârșit, misterul civilizației sumeriene a fost dezlegat.
- Bacteriile insensibile care își bat joc de teoria evoluției
- Teoria evoluției nu mai este știință, ci o „sursă de bani”