Japonia, care a făcut creștinismul să se răspândească vertiginos în Coreea
Japonia, care a făcut din Coreea o țară creștină
Aceeași religie, două țări vecine. Rezultatele au fost opuse. La răscruce se află Războiul chino-japonez, iar la capăt așteaptă un sfârșit opus intenției colonizatorilor japonezi.
Când catolicismul a intrat în Japonia în secolul al XVI-lea, la început până și daimyo l-au primit bine. Pentru că puteau face comerț cu Occidentul și puteau obține puști.
Dar Japonia avea tradiția spiței sfinte a împăratului, iar shintoismul și budismul erau adânc înrădăcinate în societate.
Într-o asemenea țară, de îndată ce creștinismul a spus „doar Dumnezeu este singurul Domn”, s-a ciocnit imediat cu ordinea construită de împărat și de shintoism.
Ce se temea cu adevărat shogunatul nu era religia, ci pierderea propriei poziții.
În cele din urmă, creștinismul a fost interzis și călcat crunt în picioare. Așa a dispărut creștinismul în Japonia.
Joseon era altfel. Diferența venea din structura statului. Cinstirea confucianismului și reprimarea budismului. Joseon a frânt puterea statului budist și a stabilit confucianismul ca principiu de guvernare.
Creștinismul se potrivea cumva cu etica deja existentă în Joseon și exista deja un limbaj pentru dialog.
Și, decisiv, regele din Joseon era doar un conducător care primise mandatul cerului. În ordinea Asiei de Est, „împăratul” aparținea Chinei, așa că Joseon era o țară care nu putea deloc „să se joace de-a împăratul-zeu”.
Anul 1894, Războiul chino-japonez. Qing și Japonia s-au luptat pe pământul Joseonului, iar Japonia a câștigat. China, țara puternică pe care o cinstea Joseon, a îngenuncheat în fața Japoniei. A fost o experiență ca și cum lumea s-ar fi prăbușit.
Unul după altul, examenele de stat au fost abolite, sistemul de clase a fost abolit, Incidentul Eulmi, Războiul ruso-japonez, Tratatul Eulsa… oamenii și-au pierdut încrederea în confucianism, ideologia guvernării, și au fost derutați.
Tocmai prin această crăpătură a intrat creștinismul, aducând slujire. A întemeiat școli, a deschis spitale, a adus cunoașterea occidentală. Și i-a făcut pe oameni să citească Biblia în hangeul. Chiar și oamenii de rând și femeile, oprite de caracterele hanja, puteau s-o citească.
De pe la 1895, când bisericile din nord au început să crească, până în 1910, numărul protestanților a crescut de la aproximativ 800 de oameni la peste 167 de mii. Doar în 15 ani.
Apoi, Marea Trezire de la Phenian din 1907. Creștinii, care până în 1900 erau doar 1% din populație, au depășit 200 de mii de oameni în 1910, iar Phenianul, unde se adunau 60 de mii dintre ei, era numit „Ierusalimul Orientului”. Apoi, în 1910, a început colonizarea japoneză. Totuși, în Mișcarea de la 1 Martie 1919, creștinii au stat în linia întâi și au deschis, de fapt, o respirație pentru Evanghelie.
Colonizatorii japonezi au distrus Qing și confucianismul, vechea ordine, ca să stăpânească Joseonul. Apoi au încercat să-l sădească pe împărat în locul rămas gol. Shintoismul de stat, plecăciunile la altarele shinto, supuși ai Imperiului Japonez. Dar au eșuat. Acel loc a fost umplut, în cele din urmă, de creștinism.
Japonia este cu adevărat o țară ironică. Învingând Rusia, a tăiat curentul care ar fi tras Peninsula Coreeană pe orbita Uniunii Sovietice, iar când a încercat să calce în picioare creștinismul, i-a dat, de fapt, loc să crească. A construit o infrastructură uriașă ca să jefuiască, apoi a pierdut și a plecat exact după ce a terminat-o, iar pe acel loc s-a ridicat mai târziu POSCO, construită cu banii despăgubirilor. Totul s-a terminat invers față de ce se dorea. Dacă e așa, nu e oare un fel de destin ironic?
Citește originalul (în coreeană) →
Japonia a stârpit creștinismul. Joseon a făcut să crească creștinismul.
Aceeași religie, două țări vecine. Rezultatele au fost opuse. La răscruce se află Războiul chino-japonez, iar la capăt așteaptă un sfârșit opus intenției colonizatorilor japonezi.
1. Creștinismul care a dispărut în Japonia
Când catolicismul a intrat în Japonia în secolul al XVI-lea, la început până și daimyo l-au primit bine. Pentru că puteau face comerț cu Occidentul și puteau obține puști.
Dar Japonia avea tradiția spiței sfinte a împăratului, iar shintoismul și budismul erau adânc înrădăcinate în societate.
Într-o asemenea țară, de îndată ce creștinismul a spus „doar Dumnezeu este singurul Domn”, s-a ciocnit imediat cu ordinea construită de împărat și de shintoism.
Ce se temea cu adevărat shogunatul nu era religia, ci pierderea propriei poziții.
În cele din urmă, creștinismul a fost interzis și călcat crunt în picioare. Așa a dispărut creștinismul în Japonia.
2. Creștinismul care a crescut în Joseon
Joseon era altfel. Diferența venea din structura statului. Cinstirea confucianismului și reprimarea budismului. Joseon a frânt puterea statului budist și a stabilit confucianismul ca principiu de guvernare.
Creștinismul se potrivea cumva cu etica deja existentă în Joseon și exista deja un limbaj pentru dialog.
Și, decisiv, regele din Joseon era doar un conducător care primise mandatul cerului. În ordinea Asiei de Est, „împăratul” aparținea Chinei, așa că Joseon era o țară care nu putea deloc „să se joace de-a împăratul-zeu”.
3. Creștinismul a explodat din cauza Războiului chino-japonez
Anul 1894, Războiul chino-japonez. Qing și Japonia s-au luptat pe pământul Joseonului, iar Japonia a câștigat. China, țara puternică pe care o cinstea Joseon, a îngenuncheat în fața Japoniei. A fost o experiență ca și cum lumea s-ar fi prăbușit.
Unul după altul, examenele de stat au fost abolite, sistemul de clase a fost abolit, Incidentul Eulmi, Războiul ruso-japonez, Tratatul Eulsa… oamenii și-au pierdut încrederea în confucianism, ideologia guvernării, și au fost derutați.
Tocmai prin această crăpătură a intrat creștinismul, aducând slujire. A întemeiat școli, a deschis spitale, a adus cunoașterea occidentală. Și i-a făcut pe oameni să citească Biblia în hangeul. Chiar și oamenii de rând și femeile, oprite de caracterele hanja, puteau s-o citească.
De pe la 1895, când bisericile din nord au început să crească, până în 1910, numărul protestanților a crescut de la aproximativ 800 de oameni la peste 167 de mii. Doar în 15 ani.
Apoi, Marea Trezire de la Phenian din 1907. Creștinii, care până în 1900 erau doar 1% din populație, au depășit 200 de mii de oameni în 1910, iar Phenianul, unde se adunau 60 de mii dintre ei, era numit „Ierusalimul Orientului”. Apoi, în 1910, a început colonizarea japoneză. Totuși, în Mișcarea de la 1 Martie 1919, creștinii au stat în linia întâi și au deschis, de fapt, o respirație pentru Evanghelie.
Concluzie - un sfârșit opus intenției
Colonizatorii japonezi au distrus Qing și confucianismul, vechea ordine, ca să stăpânească Joseonul. Apoi au încercat să-l sădească pe împărat în locul rămas gol. Shintoismul de stat, plecăciunile la altarele shinto, supuși ai Imperiului Japonez. Dar au eșuat. Acel loc a fost umplut, în cele din urmă, de creștinism.
Japonia este cu adevărat o țară ironică. Învingând Rusia, a tăiat curentul care ar fi tras Peninsula Coreeană pe orbita Uniunii Sovietice, iar când a încercat să calce în picioare creștinismul, i-a dat, de fapt, loc să crească. A construit o infrastructură uriașă ca să jefuiască, apoi a pierdut și a plecat exact după ce a terminat-o, iar pe acel loc s-a ridicat mai târziu POSCO, construită cu banii despăgubirilor. Totul s-a terminat invers față de ce se dorea. Dacă e așa, nu e oare un fel de destin ironic?