Ce s-ar întâmpla dacă creștinii care și-au scos sabia unii împotriva altora s-ar întâlni în cer?
Creștini care s-au certat cumplit sau chiar s-au ucis între ei
În 1054, biserica de Răsărit și cea de Apus s-au despărțit, iar în vremea Reformei și-au declarat unii altora: „Voi nu sunteți mântuiți.” Ba chiar, în numele credinței în același Dumnezeu, au purtat război timp de 30 de ani, până când a murit o parte uriașă din populația Europei.
Din cauza tot felul de conflicte, confesiunile s-au fărâmițat. S-au considerat reciproc eretice și s-au certat atât de aprig pe tema dacă la slujbă trebuie cântate imnuri sau trebuie folosită o formație cu cântări creștine contemporane, încât s-a ajuns să se vorbească despre „războaiele închinării”.
În bisericile mici, din cauza moștenirii funcției de păstor, a donațiilor pentru construcții și a finanțelor bisericii, a chemării unui pastor sau a facțiunilor dintre prezbiteri, bisericile s-au rupt în două sau trei, până când firma de pe clădire a fost dată jos, iar cearta a ajuns în instanță.
Dacă, în mod dramatic, toți aceștia ar ajunge în cer, cum i-ar gestiona administrația cerului? Am împărțit totul în patru niveluri, începând cu scenariul cel mai probabil din punct de vedere teologic și logic. Cifrele din paranteze sunt note pe o scară de maximum 10.
Nivelul 1 · Aproape sigur așa va fi (nota 9 și ceva)
Dumnezeu cunoaște deja tot adevărul despre acele întâmplări. Fie că eu am fost vinovat în proporție de 3 sau de 7, fie că am fost 5 la 5, fie că totul a pornit de la instigarea cuiva, El judecă drept partea de răspundere a fiecăruia.
Și credincioșii dau socoteală de faptele lor înaintea lui Dumnezeu (2 Corinteni 5:10). Iar în starea finală, ura și suferința nu mai stăpânesc asupra omului. Lacrimile victimei sunt șterse, iar făptașul își privește în față vina. Până aici este cadrul pe care Biblia îl spune limpede.
Nivelul 2 · O poveste care curge firesc (nota 8 și ceva)
De aceea, iertarea și pocăința vor fi tratate separat. Când adevărul iese la lumină, relația ruptă se vindecă, iar cei doi ajung în sfârșit să înțeleagă pe deplin situația celuilalt. „Așadar, povestea pe care o știam eu nu era întreaga poveste.” Doar că a ierta nu înseamnă neapărat a deveni prieteni la cataramă ca pe pământ. Important este că, atunci când relația cu Dumnezeu este desăvârșită, și relațiile dintre oameni își regăsesc în cele din urmă locul. Deși Biblia nu descrie procedura, acest lucru se poate deduce destul de bine din principiile adevărului, pocăinței, iertării și dragostei.
Nivelul 3 · Posibil, dar încă discutabil (nota 6–7)
De aici încolo trebuie să fim atenți. Că și în cer vom continua să creștem cunoscându-L tot mai mult pe Dumnezeu și că împăcarea cere timp și un proces diferit pentru fiecare om — acestea sunt plauzibile. Dar, deși există versete folosite ca temei pentru ideea că „răsplata și slava diferă după faptele bune”, interpretarea lor diferă de la o confesiune la alta. Mulți teologi susțin că Isus nu a comparat niciodată mărimea răsplăților.
„Treptele cerului sunt diferențe de apropiere” sau „dacă nu renunți la ranchiună, nu te poți bucura pe deplin” sunt și ele doar presupuneri, nu certitudini. Acestea pot fi folosite doar cu grijă, ca fundal al unei povești.
Nivelul 4 · Captivant, dar ficțiune (nota 3–5)
Cele mai dramatice închipuiri. „Dacă nu ierți, nu poți intra deloc în cer” este doar o opinie minoritară care citește Matei 6:14-15 literal și apăsat; curentul principal nu o vede ca pe o condiție a mântuirii, ci ca pe o chestiune de relație.
„Dumnezeu îi separă pe dușmani ca să nu se întâlnească”, „ești ținut la intrare până accepți să ierți”, „amintirile de pe pământ sunt resetate complet”, „ești obligat să te împaci” — toate sunt captivante, dar temeiul lor biblic este slab.
Deci, concluzia
Cerul nu este lumea în care contează „cine câștigă”, ci lumea în care „totul este desăvârșit înaintea lui Dumnezeu”. Doi oameni care au fost cândva dușmani merg alături și râd. „Chiar ne-am certat atât de rău pentru asta?” Acesta este adevărul de nivelul 1.