Metoda uimitoare de „iluminare” descoperită de regele Solomon
Mereu amânăm bucuria pentru mai târziu. Când voi lua examenul, când îmi voi găsi de lucru, când îmi voi cumpăra casă — abia atunci voi zâmbi. Dar aceasta nu este doar un obicei, ci o boală. Există doi oameni care au găsit răspunsul la această boală acum mii de ani. Habacuc, care a trăit pe fundul vieții, și Solomon, care a trăit pe culmea vieții. Ciudat, concluzia amândurora este aceeași.
Mâncarea iute, atracțiile din parcul de distracții, sportul. Toate sunt grele, dar oamenii plătesc și chiar stau la coadă. De ce? Pentru că le aleg eu însumi, se vede sfârșitul și au un sens. De aceea sunt plăcute.
Dar suferințele vieții sunt exact pe dos. Boala, pierderea locului de muncă, despărțirea. Nu le aleg eu, nu știu când se termină și nu știu de ce trebuie să trec prin ele. De aceea chinuiesc. Iar cea mai mare parte a suferințelor vieții este de acest fel.
Mai e o veste și mai proastă. De îndată ce o suferință se termină, vine următoarea. Se termină ciuma, vine războiul, apoi iar război, iar după aceea scumpirile și șomajul. În istorie nu a existat niciodată anunțul „Acum totul s-a terminat”. Următorul jucător se încălzește deja.
Habacuc a fost omul care a văzut cum poporul său se îndrepta spre pieire. Plângerea lui nu pare povestea altcuiva. Legea există, dar nu funcționează. Cei care trăiesc cinstit sunt cei păgubiți. Chiar și rugăciunea pare să nu primească răspuns (Habacuc 1:2–4). O lume în care munca grea nu e răsplătită. Aceasta a fost vremea lui Habacuc și este exact vremea noastră.
Dar răspunsul lui Dumnezeu este ciudat. Habacuc aștepta „Îndată voi rezolva”, dar răspunsul care a venit a fost „Voi ridica pe haldei” (1:6). Nu o rezolvare, ci anunțul unei furtuni și mai mari. Habacuc a protestat. „Chiar ei? Sunt mai răi decât noi!” (1:13). Aici este lecția. Credința nu este un bilet ca situația să se îmbunătățească imediat. Pentru că suferința este sămânța unei noi creații și a speranței, suferința poate dura fără sfârșit.
Martorul din tabăra opusă este un om care nu se poate scuza. Bani, înțelepciune, putere, plăceri, succes. Omul care le-a avut pe toate a fost Solomon. Fraza „Asta pentru că n-ai avut niciodată” nu i se aplică.
„Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat... Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele... iată că totul este deșertăciune și goană după vânt” (Eclesiastul 2:10-11)
„Am zis în inima mea: «Haide! Încearcă și bucură-te de plăceri!» Dar iată că și aceasta este o deșertăciune.” (Eclesiastul 2:1)
El credea că bucuria locuiește pe culmea succesului, dar după ce a urcat acolo, a găsit doar adaptarea hedonică, adică o casă goală.
Dacă punem laolaltă mărturiile celor doi martori, concluzia este una singură. Bucuria nu e pe fund și nu e nici pe culme. Adică bucuria nu ține de „unde te afli”.
Aceasta este esența bolii: să crezi că bucuria este un rezultat. „Când voi lua examenul, când îmi voi găsi de lucru, când îmi voi cumpăra casă — abia atunci mă voi bucura.” Sfârșitul acestei credințe se vede imediat dacă faci socoteala. O viață întreagă de griji, o viață întreagă de amânări, apoi gata. Înainte de rezultat ne îngrijorăm, iar de îndată ce vine rezultatul, se deschide poarta următoare.
Și mai înfricoșător este asta. Dacă bucuria este un rezultat, butonul care îți dă voie să zâmbești îl ține lumea. Economia, știrile și oamenii răi hotărăsc dacă am voie să zâmbesc. De aceea e nevoie de o rețetă. Sunt două.
În Habacuc 3:17–18, cuvântul „chiar dacă nu” apare în șir. Smochinul, via, măslinul, roadele câmpului, oile, boii. Adică chiar dacă n-ar exista niciuna din sursele de trai ale vremii aceleia. În limbajul de azi, sună așa. Chiar dacă nu vine vestea că ai luat examenul. Chiar dacă nu se umple contul. Chiar dacă nu ai casă. Chiar dacă nu e nimeni lângă tine. Chiar dacă nu e nicio speranță la știri.
La sfârșit, Habacuc spune: „Eu tot mă voi bucura în Domnul.” Aceasta nu înseamnă că era bine dispus. Este o hotărâre luată fără nicio condiție.
Lista pe care a arătat-o, în cele din urmă, omul care avusese totul este cu adevărat surprinzătoare. Mâncarea de azi, paharul de băutură de azi, haina curată, omul de lângă noi (Eclesiastul 2:24, 9:7–9). Toate sunt atât de mici.
De ce lucrurile mici? Pentru că lucrurile mari nu pot fi controlate după voie, pot fi luate și, în cele din urmă, trebuie lăsate altora, dar masa de azi și chipul pe care îl privim azi sunt acum în mâna mea. Iar Biblia spune că aceste lucruri mici nu sunt neînsemnate, ci sunt „un dar al lui Dumnezeu” (Eclesiastul 3:13).
„Ziua în care am voie să mă bucur” pe care o aștepți, adică ziua în care toate războaiele s-au terminat, economia e stabilă și toate problemele mele s-au descâlcit. O astfel de zi nu există în calendar. Așa că răspunsul este o socoteală simplă. Dacă nu te bucuri acum, nu te vei bucura toată viața. De aceea trebuie să zâmbim chiar și doar privind frunzele care cad.
Iluminarea înseamnă ștergerea suferinței, dar oare suferința poate dispărea cu adevărat? Poate că metoda de iluminare cu adevărat realistă este aceasta.
Personal, sfatul regelui Solomon de a te bucura de darurile mici mi se pare bun. Nu degeaba e regele înțelepciunii.
Suferința cumpărată cu bani VS suferința care ne târăște
Mâncarea iute, atracțiile din parcul de distracții, sportul. Toate sunt grele, dar oamenii plătesc și chiar stau la coadă. De ce? Pentru că le aleg eu însumi, se vede sfârșitul și au un sens. De aceea sunt plăcute.
Dar suferințele vieții sunt exact pe dos. Boala, pierderea locului de muncă, despărțirea. Nu le aleg eu, nu știu când se termină și nu știu de ce trebuie să trec prin ele. De aceea chinuiesc. Iar cea mai mare parte a suferințelor vieții este de acest fel.
Mai e o veste și mai proastă. De îndată ce o suferință se termină, vine următoarea. Se termină ciuma, vine războiul, apoi iar război, iar după aceea scumpirile și șomajul. În istorie nu a existat niciodată anunțul „Acum totul s-a terminat”. Următorul jucător se încălzește deja.
① Omul de rând, într-o lume stăpânită de cei răi
Habacuc a fost omul care a văzut cum poporul său se îndrepta spre pieire. Plângerea lui nu pare povestea altcuiva. Legea există, dar nu funcționează. Cei care trăiesc cinstit sunt cei păgubiți. Chiar și rugăciunea pare să nu primească răspuns (Habacuc 1:2–4). O lume în care munca grea nu e răsplătită. Aceasta a fost vremea lui Habacuc și este exact vremea noastră.
Dar răspunsul lui Dumnezeu este ciudat. Habacuc aștepta „Îndată voi rezolva”, dar răspunsul care a venit a fost „Voi ridica pe haldei” (1:6). Nu o rezolvare, ci anunțul unei furtuni și mai mari. Habacuc a protestat. „Chiar ei? Sunt mai răi decât noi!” (1:13). Aici este lecția. Credința nu este un bilet ca situația să se îmbunătățească imediat. Pentru că suferința este sămânța unei noi creații și a speranței, suferința poate dura fără sfârșit.
② Fiul de bogat care nu mai poate simți plăcerea
Martorul din tabăra opusă este un om care nu se poate scuza. Bani, înțelepciune, putere, plăceri, succes. Omul care le-a avut pe toate a fost Solomon. Fraza „Asta pentru că n-ai avut niciodată” nu i se aplică.
„Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat... Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele... iată că totul este deșertăciune și goană după vânt” (Eclesiastul 2:10-11)
„Am zis în inima mea: «Haide! Încearcă și bucură-te de plăceri!» Dar iată că și aceasta este o deșertăciune.” (Eclesiastul 2:1)
El credea că bucuria locuiește pe culmea succesului, dar după ce a urcat acolo, a găsit doar adaptarea hedonică, adică o casă goală.
Dacă punem laolaltă mărturiile celor doi martori, concluzia este una singură. Bucuria nu e pe fund și nu e nici pe culme. Adică bucuria nu ține de „unde te afli”.
Bucuria nu este un rezultat.
Aceasta este esența bolii: să crezi că bucuria este un rezultat. „Când voi lua examenul, când îmi voi găsi de lucru, când îmi voi cumpăra casă — abia atunci mă voi bucura.” Sfârșitul acestei credințe se vede imediat dacă faci socoteala. O viață întreagă de griji, o viață întreagă de amânări, apoi gata. Înainte de rezultat ne îngrijorăm, iar de îndată ce vine rezultatul, se deschide poarta următoare.
Și mai înfricoșător este asta. Dacă bucuria este un rezultat, butonul care îți dă voie să zâmbești îl ține lumea. Economia, știrile și oamenii răi hotărăsc dacă am voie să zâmbesc. De aceea e nevoie de o rețetă. Sunt două.
Iluminarea ① Habacuc — bucură-te „chiar dacă nu există”
În Habacuc 3:17–18, cuvântul „chiar dacă nu” apare în șir. Smochinul, via, măslinul, roadele câmpului, oile, boii. Adică chiar dacă n-ar exista niciuna din sursele de trai ale vremii aceleia. În limbajul de azi, sună așa. Chiar dacă nu vine vestea că ai luat examenul. Chiar dacă nu se umple contul. Chiar dacă nu ai casă. Chiar dacă nu e nimeni lângă tine. Chiar dacă nu e nicio speranță la știri.
La sfârșit, Habacuc spune: „Eu tot mă voi bucura în Domnul.” Aceasta nu înseamnă că era bine dispus. Este o hotărâre luată fără nicio condiție.
Iluminarea ② Solomon — bucură-te „de lucrurile mici, acum”
Lista pe care a arătat-o, în cele din urmă, omul care avusese totul este cu adevărat surprinzătoare. Mâncarea de azi, paharul de băutură de azi, haina curată, omul de lângă noi (Eclesiastul 2:24, 9:7–9). Toate sunt atât de mici.
De ce lucrurile mici? Pentru că lucrurile mari nu pot fi controlate după voie, pot fi luate și, în cele din urmă, trebuie lăsate altora, dar masa de azi și chipul pe care îl privim azi sunt acum în mâna mea. Iar Biblia spune că aceste lucruri mici nu sunt neînsemnate, ci sunt „un dar al lui Dumnezeu” (Eclesiastul 3:13).
Dacă nu zâmbești acum, nu vei zâmbi toată viața.
„Ziua în care am voie să mă bucur” pe care o aștepți, adică ziua în care toate războaiele s-au terminat, economia e stabilă și toate problemele mele s-au descâlcit. O astfel de zi nu există în calendar. Așa că răspunsul este o socoteală simplă. Dacă nu te bucuri acum, nu te vei bucura toată viața. De aceea trebuie să zâmbim chiar și doar privind frunzele care cad.
Iluminarea înseamnă ștergerea suferinței, dar oare suferința poate dispărea cu adevărat? Poate că metoda de iluminare cu adevărat realistă este aceasta.
Personal, sfatul regelui Solomon de a te bucura de darurile mici mi se pare bun. Nu degeaba e regele înțelepciunii.
- Cel mai simplu mod de a șterge stresul
- Dacă vrei să fii fericit în fiecare zi, păcălește-ți creierul
- E fericit un rege cu 3.000 de țiitoare?
- Pornografia și plăcerea sexuală! Ard siguranța creierului
- O filozofie al cărei sens s-a schimbat: „Plăcerea este bună”
- 4 motive pentru care relația devine grea chiar și când ai un partener