Hayera Mystery — poveștile ascunse din spatele misterelor, societății, politicii, banilor, minții și științei

Hayera Mystery
Secretele Bibliei

Prăbușirea Franței și legătura ei cu credința creștină

· Texte și ilustrații: Hayera Mystery
Prăbușirea Franței și legătura ei cu credința creștină — Secretele Bibliei
Prăbușirea Franței și legătura ei cu credința creștină · Hayera Mystery (Utilizare liberă)

De la centrul lumii la un munte de datorii


Pe vremea când regele Franței era invidiat de toți regii Europei, când nobilii europeni conversau în franceză și imitau arta și moda de la Versailles, Franța, care avea cea mai puternică armată din Europa și colonii în toată lumea, era o țară catolică evlavioasă, supranumită „fiica cea mare a Bisericii”.

Franța de astăzi este o țară a cărei datorie a ajuns în 2025 la 116% din PIB, care, deși încasează impozite uriașe, are totuși un deficit anual de 5% din PIB, și în care catolicii sunt doar 29%, una dintre țările cele mai îndepărtate de religie din Europa.

Acest curs, puternic când credința era puternică și șovăielnic după ce a părăsit credința, nu este o întâmplare. Când credința dispare, copiii se împuținează, comunitatea se prăbușește, drepturile sunt puse înaintea datoriilor, iar statul care astupă golul cu bani ajunge în cele din urmă să nu mai poată rezista. Cercetările recente arată că acest proces a început în Franța cu peste 100 de ani mai devreme decât în orice altă țară și s-a extins acum într-o criză a întregii Europe.

Capitolul 1 — Vremea când credința susținea societatea


În Europa, creștinismul nu era un hobby personal, ci societatea însăși. Biserica educa copiii, hrănea săracii, îngrijea bolnavii și bătrânii, iar mănăstirea era loc de rugăciune și totodată școală, spital și bibliotecă. Cea mai mare parte a muncii pe care statul o face acum cu banii din impozite era făcută odinioară de Biserică și de comunitatea de credință.

Zeciuiala, una dintre sursele de finanțare, îi apăsa într-adevăr pe țărani și provoca adesea dispute, dar banii circulau în interiorul unei comunități vizibile, adică biserica și parohia. Pentru că vecinii care știau cine e bolnav și cine e flămând îngrijeau direct, puteau ajuta mulți oameni cu un cost mult mai mic decât asistența socială de azi, care trebuie să treacă printr-o birocrație uriașă.

Capitolul 2 — Ludovic al XIV-lea, apogeul credinței și al puterii statului


Pe vremea lui Ludovic al XIV-lea, care a domnit între 1661 și 1715, Franța, unde catolicismul era centrul puterii regale și al ordinii sociale, a devenit cea mai puternică țară din Europa datorită a patru forțe.

În primul rând, datorită culturii familiei catolice cu mulți copii, Franța avea cea mai numeroasă populație din Europa, așa că oamenii care cultivau pământul, plăteau impozite și intrau în armată erau din belșug. În al doilea rând, bunurile de lux din industria textilă, a sticlei, a tapiseriilor și a armelor, dezvoltate de ministrul de finanțe Colbert, se vindeau foarte bine la curțile Europei. În al treilea rând, zahărul și cafeaua din Caraibe au adus o bogăție enormă, dar în mare parte clădită pe munca forțată a sclavilor și pe exploatarea coloniilor. În al patrulea rând, limba, literatura, arhitectura și moda franceză au fermecat clasa conducătoare a Europei.

Capitolul 3 — Prețul alungării oamenilor cu credință adâncă


În 1685, când Ludovic al XIV-lea a revocat Edictul de la Nantes, care permitea protestantismul, sute de mii de protestanți francezi numiți hughenoți au plecat în Țările de Jos, Anglia și Prusia. Printre ei, care învățaseră să citească pentru a citi Biblia și considerau munca și cumpătarea parte a credinței, erau foarte mulți meșteșugari pricepuți, negustori și finanțatori, iar meșteșugul ceasornicăriei, al mătăsii și al argintăriei a trecut granița odată cu ei și a făcut să crească industria țărilor rivale.

Ceea ce face o țară bogată și puternică nu este religia impusă de sus, ci credința vie în inimă, iar țara care pierde oameni cu o asemenea credință slăbește în aceeași măsură.

Capitolul 4 — Retragerea credinței, începută mai devreme decât revoluția


Secularizarea Franței a început cu mult înainte de Revoluția din 1789. În timp ce gândirea iluministă a secolului al XVIII-lea se răspândea și antipatia față de Biserică creștea, iar înaltul cler își pierdea respectul agățându-se de privilegii și averi, potrivit economistului Guillaume Blanc, testamentele scrise fără expresii religioase au crescut de la 10% în 1710 la 80% în 1780. În 70 de ani, oamenii care nici pe patul de moarte nu-L mai căutau pe Dumnezeu au devenit majoritari.

În aceeași perioadă, francezii au început să aibă mai puțini copii, iar Blanc conchide că această scădere a natalității a început cu peste 100 de ani mai devreme decât în orice altă țară și că sursa ei a fost secularizarea. De obicei natalitatea scade când societatea devine bogată, urbanizată și foarte educată, dar Franța de atunci era o țară relativ săracă, preponderent rurală și cu o populație în mare parte analfabetă; în realitate, rata alfabetizării, densitatea populației și urbanizarea nu au influențat mult momentul în care a început scăderea natalității.

Capitolul 5 — Revoluția și statul care a luat locul Bisericii


La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Franța nu a putut rezolva datoriile umflate de războaie, în special de sprijinul pentru Războiul de Independență al Americii, pentru că tocmai nobilii și înaltul cler nu plăteau aproape deloc impozite, iar în cele din urmă Stările Generale convocate de Ludovic al XVI-lea în 1789 s-au transformat în Marea Revoluție.

Revoluția a desființat zeciuiala și a confiscat averile Bisericii, a alungat sau a executat preoții care refuzau să jure credință și a creat chiar o ceremonie de stat numită „Cultul Rațiunii”. Lupta de peste 100 de ani dintre Biserică și stat s-a încheiat când secularismul de tip francez numit „laïcité” a fost consfințit prin Legea separării Bisericilor de stat din 1905, iar de atunci educația, asistența socială și îngrijirea bolnavilor și a bătrânilor au trecut de la mâna întinsă de bunăvoie a vecinilor la banii din impozitele statului.

Capitolul 6 — Țara cu tot mai puțini copii pierde războaiele


Franța a pierdut în fața Angliei Războiul de Șapte Ani (1756–1763) și cea mai mare parte a coloniilor din America de Nord și India, apoi și-a pierdut hegemonia prin căderea lui Napoleon, înfrângerea în fața Prusiei în 1870, ocupația din Al Doilea Război Mondial și independența coloniilor.

La bază era populația. De-a lungul secolului al XIX-lea, când populația Angliei și a Germaniei a crescut exploziv, Franța a bătut pasul pe loc, iar țara cu cea mai mare populație din Europa a fost depășită de Germania pe la vremea Războiului franco-prusac și a rămas în urmă la soldați și forță de muncă industrială. Blanc estimează că dacă Franța ar fi urmat aceeași traiectorie demografică precum Anglia, populația ei ar ajunge acum la 250 de milioane, dar astăzi populația Franței nu ajunge nici la 70 de milioane. Războiul de Șapte Ani a avut loc exact când credința dispărea rapid din testamente, astfel că secularizarea a scăzut natalitatea, populația care a încetat să crească a slăbit puterea statului, iar totul s-a încheiat cu înfrângeri.

Capitolul 7 — Treizeci de ani glorioși susținuți de „restul credinței”


Generația care a condus perioada de creștere rapidă de după Al Doilea Război Mondial, „Cei Treizeci de Ani Glorioși” (1945–1975), era în mare parte încă botezată, mergea la biserică și fusese crescută în familii catolice. În 1960 natalitatea Franței a urcat la 2,85 copii pe femeie, printre cele mai ridicate din Europa de Vest, iar familiile mari cu peste zece frați erau obișnuite.

Această perioadă a fost o vreme în care s-a trăit din „economiile” lăsate de credință, iar statul bunăstării uriaș a fost construit tocmai atunci, pe presupunerea că mulți copii vor crește și vor plăti impozite. Problema a explodat când acele economii s-au terminat.

Capitolul 8 — Cinci motive pentru care o țară se clatină când părăsește credința


① Copiii se împuținează

Credința îi face pe oameni să prețuiască căsătoria și familia și să vadă copiii ca pe o binecuvântare. Într-un studiu comparativ în 18 țări europene, apartenența religioasă, participarea la slujbe și religiozitatea percepută au mers toate în aceeași direcție cu numărul de copii dorit și cu numărul real de copii, iar într-un studiu pe termen lung în Țările de Jos, frecventarea bisericii a prezis foarte puternic nașterile ulterioare.

Franța, care a avut multă vreme o natalitate ridicată în Europa, a cunoscut și ea o scădere a ratei totale de fertilitate de la 1,61 în 2024 la 1,56 în 2025, cea mai scăzută de la scurt timp după Primul Război Mondial; numărul nou-născuților din 2025 a fost cu 24% mai mic decât în 2010, iar în același an, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial, numărul deceselor a depășit numărul nașterilor.

② Pensiile se prăbușesc

Când copiii se împuținează, scad cei care plătesc impozite și cresc bătrânii care primesc pensie. Proporția francezilor de 65 de ani și peste a ajuns la 22%, aproape egală cu populația sub 20 de ani, iar natalitatea reală de 1,56 este mult sub 1,8, cât presupunea Consiliul de Orientare a Pensiilor când calcula finanțele, așa că acel calcul era greșit chiar de la punctul de plecare.

③ Statul face cu bani ceea ce făceau odinioară vecinii

Pentru că statul preia acum toată îngrijirea purtată odinioară de voluntariat, ofrande și bunătatea vecinilor, în 2025 guvernul francez a cheltuit 57,2% din PIB și a încasat 43,6% ca impozite, dar tot nu ajunge, așa că trebuie să se împrumute. Costul statului pentru a umple locul lăsat de comunitatea prăbușită este mult mai mare decât ne-am imagina.

④ Cultura datoriei devine cultura dreptului

Așa cum a spus Max Weber în Etica protestantă și spiritul capitalismului, oamenii care considerau munca și cumpătarea o datorie a credinței au clădit temelia capitalismului occidental, dar când credința dispare, „ce trebuie să primesc” trece înaintea lui „ce trebuie să fac”, iar beneficiile primite odată sunt greu de redus. Președintele Macron a făcut în 2023 o reformă care amâna vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani, dar după o opoziție vehementă, prim-ministrul Lecornu a amânat-o până după alegerile prezidențiale din 2027 pentru a evita căderea guvernului, astfel că realizarea emblematică a lui Macron a fost abandonată chiar de el.

⑤ Când valorile comune dispar, acordul devine imposibil

Când standardul comun despre „ce este drept”, dat de o credință comună, dispare, fiecare își cere doar partea sa, iar politica devine o arenă de luptă. Franța, în mijlocul celei mai grave crize politice din ultimele decenii, a văzut guverne minoritare succesive forțând bugete de reducere a deficitului, iar doar din cauza disputelor bugetare guvernul a căzut de trei ori de la alegerile legislative din 2024.

Capitolul 9 — Prețul plătit de întreaga Europă: războiul Rusia-Ucraina


Întreaga Europă urmează drumul pe care Franța l-a parcurs prima, iar prețul a apărut în invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022. Responsabilitatea pentru război îi aparține Rusiei, care a decis invazia, dar de ce Europa nu a putut preveni războiul și de ce Rusia a apreciat că Europa nu va fi în stare să reziste au legătură cu chipul unei Europe care a părăsit credința.

① O societate fără copii de apărat nu are nici oameni care să lupte

Dacă sunt puțini copii, sunt puțini și tinerii care intră în armată, iar a trimite singurul copil pe front este mult mai greu. Când dispare credința care învăța „sacrificiul pentru ceva mai mare decât mine”, societatea evită sacrificiul însuși. Germania, care a suspendat serviciul militar obligatoriu în 2011, are un deficit de aproximativ 80.000 de militari față de un obiectiv de efective care n-a fost atins niciodată, iar când noua lege în vigoare din 2026 i-a obligat pe toți bărbații de 18 ani să completeze un chestionar privind serviciul militar, peste 45.000 de elevi au refuzat să intre la ore și au ieșit în stradă.

② Bugetul apărării a fost mutat în bugetul asistenței sociale

Bugetul apărării, tăiat după Războiul Rece pe motiv că „acum nu mai e război”, așa-numitul „dividend al păcii”, s-a scurs în asistența socială. Bugetul apărării țărilor NATO europene raportat la PIB a scăzut de la 3,8% în 1980 la 1,42% în 2014, cel mai jos nivel din istorie, în timp ce între 1991 și 2023 cheltuielile sociale ale Europei s-au dublat și au depășit jumătate din toate cheltuielile guvernamentale. Chiar și în 2014, când Rusia a anexat Crimeea, singurele țări care îndeplineau standardul de 2% pentru apărare erau Grecia, Estonia, Statele Unite și Marea Britanie.

③ Sprijinirea pe dușman de dragul confortului

În 2021, Uniunea Europeană depindea de Rusia pentru aproximativ 45% din gazul importat și aproape 40% din consumul total, iar în special Germania, reducând centralele nucleare și pe cărbune, și-a dublat în zece ani importul de gaz rusesc. Banii uriași care curgeau anual spre Rusia au devenit putere militară rusească. Aceasta este consecința dispariției învățăturii despre stăpânirea de sine și grija pentru viitor.

④ Rusia privește Europa ca pe o „societate slabă care a părăsit credința”

În discursul de anexare a teritoriilor ocupate din septembrie 2022, Putin a declarat Occidentul dușman și l-a acuzat că neagă din rădăcină religia, morala și valorile familiei. Rusia însăși nu este un model de credință, iar aceasta este propagandă pentru a justifica agresiunea, dar arată că Rusia a apreciat Europa ca pe o societate slabă, incapabilă să suporte sacrificiul, și că un adversar care pare lipsit de voința de a lupta este ușor de atacat.

⑤ Ucraina, cea care a plătit prima prețul

Potrivit unui raport comun al Băncii Mondiale, ONU, Uniunii Europene și guvernului ucrainean, până la sfârșitul lui 2025 pagubele directe ale Ucrainei au ajuns la 195,1 miliarde de dolari, mai ales la locuințe, transporturi și energie, iar cei aproximativ 588 de miliarde de dolari necesari pentru reconstrucție în următorii zece ani reprezintă aproape de trei ori PIB-ul Ucrainei. Această cifră nici măcar nu include nenumăratele vieți pierdute și suferința milioanelor de oameni care și-au părăsit locurile natale, iar și Europa a primit o factură mult mai mare decât dividendul păcii: alegerea dureroasă între asistență socială și apărare, plus criza energetică.

⑥ Țara care face contrast: Polonia

Polonia, a cărei secularizare se accelerează, dar care rămâne printre țările cu credință puternică din Europa, de îndată ce a izbucnit războiul și-a mai mult decât dublat bugetul apărării raportat la PIB, de la 2,2% în 2022 la 4,8% în 2026, cel mai mare din NATO, iar ministrul de externe Sikorski, amintind istoria invaziilor repetate ale Rusiei, a declarat că Polonia nu va mai fi niciodată o colonie a Rusiei. Țara care își păstrează credința și memoria națională știe ce trebuie apărat, în timp ce marile țări ale Europei de Vest care au părăsit credința se gândesc mai întâi la ce pot savura, nu la ce trebuie apărat.

Capitolul 10 — Răspuns la obiecții


Obiecția 1: „Țările nordice sunt mai seculare decât Franța, dar prospere, iar Italia este catolică, dar are datorii mai mari.”

Danemarca are și astăzi o biserică de stat, iar Suedia a separat oficial statul de biserică abia în 2000 și Norvegia în 2012, și până acum mulți cetățeni sunt încă înregistrați la biserică și plătesc impozit bisericesc. Onestitatea, hărnicia, cumpătarea și nivelul ridicat de încredere din țările nordice, unde oamenii „nu cred, dar rămân membri”, au crescut din tradiția luterană, iar tiparul este diferit de cel al Franței, care a scos Biserica prin lege în 1905. Mai mult, în mijlocul prăbușirii natalității și în țările nordice, un studiu din Finlanda arată că scăderea rapidă a apartenenței la biserică este una dintre cauzele scăderii recente a natalității și că perechile de aceeași religie au mai mulți copii decât cele care nu sunt. Datoria Italiei a explodat și ea în anii 1970–80, când divorțul și avortul au fost legalizate și frecventarea bisericii s-a prăbușit.

Obiecția 2: „Natalitatea scade și în țările cu tradiție religioasă puternică, precum Italia, Spania, Polonia și Coreea. Cauza sunt prețurile locuințelor și costurile educației.”

Spania, Italia și Polonia au cunoscut toate în ultima vreme o prăbușire a frecventării bisericii, iar tinerii polonezi în special se numără printre cei care părăsesc cel mai rapid credința în Europa, în timp ce Coreea, unde peste jumătate din populație nu are religie, cu greu poate fi numită de la început o țară religioasă. La nivel individual, lucrul acesta e și mai clar. În Spania, scăderea natalității a avut loc doar la femeile catolice care nu-și trăiesc credința, iar în Marea Britanie, Franța și Țările de Jos, proporția femeilor fără copii a scăzut printre femeile care își trăiesc credința și a crescut printre cele fără religie. Legătura dintre religiozitate și natalitate este de fapt mai puternică în țările mai prospere; deci, dacă prețul locuințelor și costul educației sunt condiții comune tuturor, ceea ce face diferența între ei este credința.

Obiecția 3: „Franța și-a pierdut hegemonia înainte de secularizare.”

După cum am văzut, secularizarea a început cu câteva decenii înainte de revoluție, iar Războiul de Șapte Ani a avut loc chiar în mijlocul ei, așa că ordinea este de fapt corectă.

Obiecția 4: „Regiunile protestante au prosperat nu datorită eticii muncii, ci pentru că mulți oameni știau să citească.”

Cercetarea lui Becker și Woessmann, care stă la baza acestei obiecții, explică ea însăși că rata alfabetizării protestanților a crescut din cauza cerinței lui Luther ca fiecare creștin să citească singur Biblia, și că protestantismul a adus deopotrivă o prosperitate economică mai mare și o educație mai bună. Drumul de la credință la capacitatea de a citi și de la capacitatea de a citi la creșterea economică doar se mută de la etica muncii la educație; punctul de plecare rămâne credința.

Obiecția 5: „Faptul că se întâmplă simultan nu înseamnă că una e cauza celeilalte.”

De aceea cercetătorii le-au testat separat. Blanc a folosit date genealogice pentru a compara schimbările natalității la aceleași persoane înainte și după, și a studiat alegerile generației a doua de imigranți, pentru a filtra diferențele înnăscute ale regiunilor și instituțiilor; Becker și Woessmann au folosit faptul că Reforma s-a răspândit din Wittenberg în cercuri concentrice și au făcut din distanța față de Wittenberg instrumentul unui experiment natural. Cercetările concepute pentru a separa cauzele arată în aceeași direcție.

Încheiere — Copacul cu rădăcinile tăiate


În Franța în care credința încă trăia, copiii erau mulți, comunitatea se îngrijea reciproc, iar oamenii învățau despre datorie și stăpânire de sine. Când credința a plecat, Franța a devenit prima țară din Europa cu tot mai puțini copii și a rămas în urma țărilor rivale, iar statul care a preluat munca Bisericii a rezistat cu impozite și datorii până în ziua de azi, când bătrânii se înmulțesc, copiii se împuținează și nimeni nu vrea să cedeze.

Întreaga Europă urmează drumul pe care Franța l-a parcurs prima: tinerii care să lupte dispar, banii pentru apărarea țării curg spre asistența socială, iar de dragul confortului energia este încredințată dușmanului. Rusia a apreciat o astfel de Europă drept slabă, iar prețul acestei erori de calcul și al invaziei s-a întors sub forma ruinelor Ucrainei și a multor vieți.

Credința este ca rădăcina unui copac. Chiar dacă e tăiată, copacul poate sta încă verde o vreme cu hrana rămasă în trunchi și ramuri, dar când acea hrană se termină, copacul cade în cele din urmă. Cei Treizeci de Ani Glorioși au fost o vreme susținută de acea hrană rămasă.

Desigur, criza Franței și a Europei nu poate fi explicată doar prin credință; războaiele, politicile economice și sistemele politice au jucat și ele un rol. Totuși, forța care a lucrat cel mai mult și cel mai adânc la temelia tuturor a fost retragerea credinței. Chiar și așa, ieșirea nu este întoarcerea la vremea lui Ludovic al XIV-lea. Așa cum a arătat revocarea Edictului de la Nantes, religia impusă de stat distruge de fapt națiunea. Ceea ce e nevoie este o credință care să reînvie în inima omului, precum și familia, comunitatea și simțul responsabilității pe care le naște această credință. Dacă Franța și Europa, care odinioară au condus lumea, se pot ridica din nou depinde de faptul dacă acea rădăcină poate fi readusă la viață.
Citește originalul (în coreeană) →
Alte povești
Revolta dovleacului care i-a dat la o parte pe sfinți: Halloween!
Revolta dovleacului care i-a dat la o parte pe sfinți: Halloween!
De ce nu apar stafii în metroul aglomerat?
De ce nu apar stafii în metroul aglomerat?
OZN-urile chiar atacă omenirea
OZN-urile chiar atacă omenirea
Diferența dintre legea sumeriană și cele Zece Porunci
Diferența dintre legea sumeriană și cele Zece Porunci
Cinci motive pentru a fi totdeauna bucuroși
Cinci motive pentru a fi totdeauna bucuroși
Avalokiteshvara a fost la început un bărbat inventat
Avalokiteshvara a fost la început un bărbat inventat
Toate textele și imaginile Hayera Mystery pot fi folosite liber, fără a cita sursa.
Corrections: yupeifeng@naver.com