Hayera Mystery — poveștile ascunse din spatele misterelor, societății, politicii, banilor, minții și științei

Hayera Mystery
Religiile lumii

Cum au fost creați zeii numiți „bodhisattva”

· Texte și ilustrații: Hayera Mystery
Cum au fost creați zeii numiți „bodhisattva” — Religiile lumii
Cum au fost creați zeii numiți „bodhisattva” · Hayera Mystery (Utilizare liberă)
Dacă mergi la un templu, Buddha și bodhisattva apar fără sfârșit. În sala principală este Buddha Shakyamuni, în sala Sukhavati este Buddha Amitabha, în sala vindecării este Buddha Bhaisajyaguru, iar alături sunt bodhisattva Avalokiteshvara, Kshitigarbha, Manjushri și până la Samantabhadra. Dar ceva e ciudat. Shakyamuni, cel care a deschis primul învățătura budistă, este aproape singur. El nu a învățat oamenii să se închine zeilor, ci le-a spus să se trezească singuri și să scape de suferință. Ceilalți Buddha care apar în scrierile timpurii sunt cel mult Buddha din trecutul foarte îndepărtat și Maitreya, care va veni. Totuși, de la o vreme, în jurul lui au apărut foarte mulți colegi.

De unde au venit? Răspunsul este de fapt simplu. Au apărut mai târziu. În scrierile timpurii care păstrează învățătura lui Shakyamuni în forma cea mai veche (Nikaya în limba pali și Agama traduse în chineză), nu există Amitabha, Bhaisajyaguru, Avalokiteshvara, Kshitigarbha, Manjushri și nici Samantabhadra. Chiar dacă ținem cont că și scrierile timpurii au fost transmise mult timp pe cale orală, urmele lor încep să apară abia în inscripțiile statuilor lui Buddha și în însemnările de traducere de pe la începutul erei noastre, la sute de ani după moartea lui Shakyamuni, în nord-vestul Indiei și în Asia Centrală, unde s-a născut mișcarea budismului Mahayana. Apoi, când au trecut în China, Coreea și Japonia, li s-au adăugat povești și li s-a schimbat și înfățișarea.

Cuvântul bodhisattva înseamnă „ființă care caută trezirea”, iar în budismul Mahayana oricine practică poate deveni bodhisattva. Ceea ce discută acest articol nu este acest concept, ci felul în care s-au format anumiți bodhisattva cu nume și chip, precum Avalokiteshvara sau Kshitigarbha. În linii mari, există patru căi.

Prima: acordarea titlului de bodhisattva unor personaje din povești deja existente


Aceasta este calea cea mai veche și cea mai răspândită. Exemplul principal sunt Jataka, culegerea poveștilor despre viețile anterioare ale lui Shakyamuni. Acolo sunt sute de povești, precum maimuța înțeleaptă, iepurele care s-a sacrificat și cerbul care și-a salvat turma, iar multe dintre ele erau de fapt basme și fabule care circulau în India. E de ajuns să adaugi o propoziție, „Această maimuță era Buddha într-o viață anterioară”, și iată o poveste budistă. Poveștile al căror fir se suprapune cu culegerea de fabule indiene Panchatantra sau cu fabulele lui Esop sunt urmele acestui lucru. Era un mod de a transmite învățătura ușor, prin povești deja cunoscute oamenilor.

Povestea fiicei evlavioase din istoria lui Kshitigarbha poate fi privită prin aceeași structură. O fiică își salvează cu sinceritate mama căzută în iad, iar mai târziu fiica devine bodhisattva Kshitigarbha. Cadrul este aproape același cu legenda Ullambana, despre Maudgalyayana care își salvează mama din iad. Mulți cercetători consideră că Kshitigarbha a fost pus ca personaj principal într-un cadru narativ foarte iubit în societatea chineză, care prețuia evlavia filială. Scriptura care conține această poveste, Sutra legămintelor originare ale bodhisattvei Kshitigarbha, nu are un original în sanscrită, așa că este posibil să fi fost compusă în China.

A doua: transformarea unor persoane reale în întrupări ale unui bodhisattva


Aceasta este calea prin care, după moartea unei persoane care a trăit cu adevărat, apare povestea că „de fapt el era un bodhisattva venit în chip de om”.

Budai, cu burta mare și râsul larg, era Qici, un călugăr care a trăit cu adevărat în China secolului al X-lea. Când s-a răspândit legenda că, la moarte, a lăsat o poezie care însemna că el era Maitreya, acest călugăr gras l-a înlocuit pe bodhisattva Maitreya din India, care inițial avea o înfățișare îngrijită, și a devenit chipul lui Maitreya.

Călugărul Kim Gyo-gak, provenit din familia regală Silla, a practicat și a murit pe Muntele Jiuhua din China, iar după moarte a fost venerat ca întrupare a bodhisattvei Kshitigarbha. De aceea Muntele Jiuhua este numit până azi pământul sfânt al bodhisattvei Kshitigarbha.

Și bodhisattva Avalokiteshvara, pe care o cunoaștem în chip de femeie, s-a format pe această cale. În India, Avalokiteshvara era inițial un bodhisattva bărbat. Însă cam pe vremea dinastiei Song din China, când s-a răspândit legenda că prințesa Miaoshan, care și-a dat ochii și brațele pentru tatăl ei, era de fapt Avalokiteshvara, Guanyin s-a transformat treptat într-o figură feminină.

Această cale a fost folosită și în politică. Împărăteasa Wu Zetian din dinastia Tang s-a prezentat drept întrupare a lui Maitreya, iar în Tibet Dalai Lama este considerat întruparea lui Avalokiteshvara.

A treia: absorbirea zeităților locale


Când budismul intra într-o regiune nouă, localnicii credeau deja în zeii lor. În loc să-i alunge pe acei zei, budismul i-a primit și i-a transformat în bodhisattva sau în zeități protectoare budiste.

Mulțimea statuilor de piatră Jizo (Kshitigarbha) care stau la marginea drumurilor și la intrarea satelor din Japonia este un bun exemplu. Acea înfățișare a apărut când credința locală, care păzea hotarul satului și ocrotea călătorii și copiii, s-a contopit cu Kshitigarbha. Zeița Sarasvati din hinduismul indian a intrat în budism și a devenit Benzaiten. Există și opinia că Kshitigarbha ar fi legat de zeița pământului din India, dar aceasta rămâne o ipoteză.

Nu trebuie să mergem departe. Pavilioanele zeului muntelui și ale Celor Șapte Stele, prezente în fiecare templu din Coreea, urmează același principiu. Credința coreeană în zeul muntelui și în Cele Șapte Stele a intrat în templele budiste și s-a stabilit acolo.

A patra: darea unui nume și a unui chip unor concepte abstracte


Ultima cale este transformarea ideii însăși într-o persoană, fără povești și fără persoane reale.

Manjushri este înțelepciunea căreia i s-a dat chip de om, iar Samantabhadra este practica căreia i s-a dat chip de om. De aceea, la început nu aveau o biografie anume, ci erau simboluri încărcate de semnificație. Sabia ținută de Manjushri este înțelepciunea care taie întinăciunile minții, iar leul pe care călărește este neînfricarea. Elefantul alb pe care călărește Samantabhadra simbolizează o practică foarte puternică, dar blândă. Poveștile lor au fost adăugate abia mai târziu.

Aici există chiar un fel de formulă. „Într-o vreme foarte îndepărtată, era un călugăr sau un rege. El a rostit câteva legăminte pentru toate ființele. După ce a practicat un timp nenumărat, a devenit Buddha.” Cele patruzeci și opt de legăminte ale călugărului Dharmakara, precursorul lui Amitabha, și cele douăsprezece legăminte ale lui Bhaisajyaguru urmează toate acest cadru. Umple formula cu dorințele oamenilor, precum lumina fără margini sau vindecarea bolilor, și iată că se naște un nou Buddha.
Citește originalul (în coreeană) →
Alte povești
Oare un Dumnezeu plin de iubire îi va arunca pe păcătoși în focul iadului?
Oare un Dumnezeu plin de iubire îi va arunca pe păcătoși în focul iadului?
Prăbușirea Franței și legătura ei cu credința creștină
Prăbușirea Franței și legătura ei cu credința creștină
Revolta dovleacului care i-a dat la o parte pe sfinți: Halloween!
Revolta dovleacului care i-a dat la o parte pe sfinți: Halloween!
De ce nu apar stafii în metroul aglomerat?
De ce nu apar stafii în metroul aglomerat?
OZN-urile chiar atacă omenirea
OZN-urile chiar atacă omenirea
Diferența dintre legea sumeriană și cele Zece Porunci
Diferența dintre legea sumeriană și cele Zece Porunci
Toate textele și imaginile Hayera Mystery pot fi folosite liber, fără a cita sursa.
Corrections: yupeifeng@naver.com